full screen background image

Isărescu: Conversia creditelor în franci la cursul istoric ar genera pierderi de 5,7 miliarde lei

isarescu     Conversia în lei a creditelor în franci elveţieni la cursul istoric ar genera pierderi pentru băncile care au acordat astfel de credite de 5,7 miliarde lei, reprezentând 0,8% din PIB, iar cu un plus de 20%, aşa cum solicită consumatorii, se ajunge la pierderi de 4,5 miliarde lei (0,6% din PIB).

“Dacă s-ar face conversia în lei a creditelor în franci elveţieni la cursul istoric, ar însemna pierderi de 5,7 miliarde lei pentru băncile care au în portofoliu astfel de finanţări, care înseamnă 0,8% din PIB. Dacă se transformă la curs istoric plus 10%, înseamnă 5,1 miliarde lei, adică 0,7% din PIB”, a declarat vineri, într-o conferinţă de presă, guvernatorul BNR, Mugur Isărescu.

Potrivit datelor băncii centrale, conversia la cursul istoric plus 20%, cât au solicitat împrumutaţii în franci elveţieni, ar genera pierderi de 4,5 miliarde lei (0,6% din PIB). Dacă s-ar adăuga o valoare de 30% peste cursul istoric, pierderile s-ar cifra la 3,9 miliarde lei (0,5% din PIB).

La cursul mediu calculat lunar de la momentul acordării creditului până în prezent, aşa cum a propus în Parlament deputatul Ana Birchall, băncile ar trebui să suporte pierderi de 3,2 miliarde lei (0,4% din PIB).

“Chiar dacă în faza iniţială se poate spera că aceste pierderi se transferă către capitalul băncilor, impactul poate să fie dramatic în economie. Aşadar, stăm cu pixul în mână, nu ne aventurăm, nu creăm iluzii”, a afirmat Isărescu.

Guvernatorul a punctat că BNR a efectuat calcule şi pentru pierderile sistemului dacă s-ar realiza conversia la alt curs decât cel de la momentul operaţiunii, pentru creditele în franci elveţieni şi euro împreună, aşa cum ar fi corect şi pentru debitorii în alte valute.

Astfel, la cursul istoric pierderile se cifrează la 9,8 miliarde lei (1,4% din PIB), dacă se adaugă 10% la acel curs se ajunge la pierderi de 7,3 miliarde lei (1% din PIB). Totodată, conversia la curs istoric plus 20% generează pierderi pentru bănci de 5,5 miliarde lei (0,8% din PIB), iar dacă se adaugă 30% peste valoarea cursului istoric, băncile ar avea de suportat pierderi de 4,2 miliarde lei (0,6% din PIB).

La un curs mediu calculat, pierderile ar ajunge la 4,5 miliarde lei.

“În funcţie de cursul la care s-ar realiza conversia, trei sau patru bănci ar avea nevoie de infuzii substanţiale de capital pentru a îndeplini nivelul minim de solvabilitate. Mai mult, rata solvabilităţii pe ansamblul sistemului bancar ar scădea de la 17% la 12%”, a menţionat şeful băncii centrale.

comments

comments