full screen background image

Cardul de sănătate devine obligatoriu din 1 mai, şi nu de la 1 aprile

carduri de sanatate     Cardul naţional de sănătate va deveni obligatoriu pentru asiguraţi începând cu data de 1 mai, deci cu lună mai târziu decât s-a spus iniţial, potrivit unei hotărâri de Guvern adoptate miercuri, a anunţat Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), potrivit Mediafax.

Proiectul hotărârii, privind Normele metodologice de aplicare a cardului naţional de sănătate, prevedea utilizarea obligatorie a cardului începând cu 1 aprilie.
Cardul naţional de sănătate va fi utilizat în paralel cu actualul sistem de validare a serviciilor medicale, începând din 1 februarie.
În acest fel, se va asigura accesul la servicii medicale şi celor aproximativ 800.000 de asiguraţi care încă nu au intrat în posesia cardului. Guvernul a dispus aşadar prelungirea duratei în care cele două sisteme vor funcţiona paralel cu încă o lună.
Cardul naţional de sănătate trebuia să fie introdus până la sfârşitul anului 2007, potrivit Legii Sănătăţii nr. 95/2006, el putând deveni operaţional cu aproape opt ani mai târziu.
Cardul naţional, împreună cu prescripţia electronică şi cu dosarul electronic al pacientului, face parte din proiectul “Platforma informatică a asigurărilor de sănătate – PIAS”.
Autorităţile cred că atât cardul, cât şi prescripţia electronică reprezintă măsuri pentru eliminarea fraudei din sistem şi pentru verificarea reţetelor.

comments

comments