full screen background image

Primarul comunei Vatra Moldoviţei şi 3 consilieri locali, găsiţi de ANI în conflict de interese

virgil saghin     Primarul comunei Vatra Moldoviţei, Virgil Saghin, împeună cu trei foști sau actuali aleși locali (un consilier local şi doi foști consilieri locali) au fost găsiţi, de Agenția Națională de Integritate (ANI), în conflict de interese de natură administrativă.

Conform ANI, Saghin este acuzat că, în calitate de primar, a semnat un contract de furnizare a masei lemnoase, în valoare totală de 88.924,5 lei, cu societatea comercială la care acesta deține calitatea de asociat.

El a încălcat dispozițiile art. 76 din Legea nr. 161/2003, coroborat cu dispozițiile art. 75, lit. b) din Legea 393/2004.Art. 76, alin. (1) din Legea nr. 161/2003, care  menţionează că “Primarii și viceprimarii […] sunt obligați să nu emită un act administrativ sau să nu încheie un act juridic ori să nu emită o dispoziție, în exercitarea funcției, care produce un folos material pentru sine, pentru soțul său ori rudele sale de gradul I”.

La fel, şi art. 75 din aceeaşi lege, care specifică faptul că “Aleșii locali au un interes personal într-o anumită problemă, dacă au posibilitatea să anticipeze că o decizie a autorității publice din care fac parte ar putea prezenta un beneficiu sau un dezavantaj pentru sine sau pentru […] soț, soție, rude sau afini până la gradul al doilea inclusiv; orice persoană fizică sau juridică cu care au o relaţie de angajament, indiferent de natura acestuia […] o asociație sau fundație din care fac parte”.

comments

comments