full screen background image

Dezbaterile pe Legea insolvenţei, amânate

camera deputatilor     Comisia juridică a amânat, miercuri, pentru săptămâna viitoare dezbaterea proiectului insolvenţei persoanelor fizice, după discuţii pe amendamente, Daniel Iane (PNL) spunându-i Anei Birchall (PSD) că este “nevorbită”, Gabriel Andronache (PNL) arătând că legea va fi aprobată la “calendele greceşti”.

Discuţiile au apărut după ce, la cererea Ministerului Justiţiei şi a CSM, s-a decis introducerea în proiectul de lege a procedurii administrative, potrivit căreia o persoană fizică care nu poate să-şi achite datoriile şi doreşte să intre în insolvenţă va putea să opteze pentru o procedură administrativă dacă doreşte un plan de rambursare a datoriilor sau pentru o procedură judiciară în cazul în care doreşte lichidarea bunurilor.

Ministerul Justiţiei şi CSM şi iniţiatorul proiectului deputatul Ana Birchall au propus, în cazul acestei proceduri administrative, formarea unei comisii de insolvenţă căreia să i se adreseze debitorul care doreşte un plan de rambursare a datoriilor.

Birchall a argumentat timp de aproape 20 de minute amendamentul, ceea ce l-a făcut pe deputatul PNL Daniel Iane să replice.

“Haideţi să discutăm profesionist, pe argumente, haideţi să nu reluăm aceeaşi şi aceeaşi temă, dar dacă distinsa noastră colegă se simte cumva nevorbită şi vrea să vorbească, eu mă ofer să o invit la o cafea şi să o ascult”, a spus Iane.

“Invitaţia dumeavoastră este respinsă categoric”, i-a răspuns Birchall şi a considerat că este un atac la persoană.

Membrii Comisiei juridice au decis să aştepte propuneri de la Ministerul Justiţiei pe tema procedurii administrative.

“Aşteptăm ca MJ să vină cu amendamentele, astăzi au venit cu nişte variante, aşteptăm varianta finală pe care să o putem discuta. Nu s-a stabilit o dată pentru că depinde de viteza cu care vin cei de la minister cu amendamentele”, a spus Teodor Nicolescu, deputat PNL.

El a arătat că nu mai este timpul necesar pentru adoptarea proiectului în sesiune extraordinară.

“Nu cred că mai aveam timp până vineri să mai facem o sesiune extraordinară, sper că cel târziu luni pentru MJ să avem dezbaterea finală în comisie şi raportul”, a apreciat Nicolescu.

La dezbateri, directorul general al Oficiului pentru Registrul Comerţului Silvia Călin Mihalcea a spus că pentru publicitatea în cazul insolvenţei persoanelor fizice este nevoie de o creştere de 5 ori a personalului, a dotării cu echipamente şi a locaţiilor.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a apreciat că pentru procedura administrativă este nevoie de fonduri de la bugetul de stat care nu sunt prevăzute în acest an şi de aceea consideră că proiectul legii insolvenţei nu va putea fi aplicat în acest an: “Constat că probabil la calendele greceşti vom putea adopta acest proiect. Este nevoie de fonduri publice care nu sunt prevăzute în acest an în buget. Este imposibil ca această lege să intre în vigoare în 2005 cu această procedură administrativă care necesită bani”.

Proiectul de lege a iniţiatorului Ana Birchall prevede o procedură judiciară pentru debitori, iar reprezentanţii MJ şi CSM au spus că aşa se va produce o supraîncărcare a instanţelor, care se vor bloca.

comments

comments