full screen background image

23 ianuarie – “Gânduri de profesor pentru weekend”

doza de educatie     Bine v-am regăsit, dragii mei!

Grăbit mai e și timpul ăsta! Nici nu știu când a mai trecut o săptămână și iarăși e vineri. Atât de multe se îngrămădesc într-o săptămână de lucru, încât, la finele ei, vrând să tragi linie, ești prea obosit să le aduni pe toate.

Astăzi, mă gândeam să ne punem cu toții în pielea unui profesor. A unuia căruia îi pasă. Și face cât mai multe, cât de bine poate, pentru a privi cu satisfacție în urmă, la finele unei săptămâni. Și asta pentru că mi-a plăcut mult o scrisoare a unei profesoare, adresată unei colege din aceeași breaslă. Ambele din categoria celor cărora le pasă. Doar vârsta și inevitabil experiența venită odată cu ea, le deosebesc. O scrisoare despre lucrurile pe care și le amintesc elevii peste ani despre dascălii lor.

Căci, nu sunt puțini profesorii aceia ce ajung la finalul săptămânii copleșiți de materialele pe care trebuie să le pregătească pentru orele la clasă, de planurile de lecție, de maldărul de caiete și teste corectate. Și care sunt uneori invidiați de cei ce nu sunt profesori, la gândul că muncesc doar 4 ore pe zi. Fără a ști că, de fapt, cele patru ore se înmulțesc de cele mai multe ori cu 2 sau chiar cu 3, dacă vrei să iasă lucrurile cum se cuvine la clasă. Care nu știu că munca profesorului nu se termină niciodată când sună clopoțelul sau când se îndreaptă spre casă, căci sunt foarte multe
cele ce trebuie făcute pentru următoarea zi de școală.

Scrisoarea despre care vă spuneam mi-a plăcut pentru că vorbește nu despre “ceea ce face” profesorul, ci mai mult despre “ceea ce este” profesorul. Sau ce ar trebui să fie, dacă vrea să marcheze amintirea elevilor săi. Căci, e adevărat. Peste ani, fostul elev nu-și va aminti ce materiale nemaipomenite a afișat pe pereții clasei, cât de corect erau așezate și cât de curate erau rândurile de bănci. Nu, nu își vor aminti nici de cât de minunat arăta sala de clasă. În schimb, își vor aminti de tine. De bunătatea, de empatia ta, de grija și preocuparea ta,  că ți-ai făcut timp să îi asculți sau te-ai oprit să îi întrebi ce mai fac. Și nu așa, de complezență, așteptând drept răspuns doar un “Bine”… ci ce mai fac “cu adevărat”. Căci, ceea ce contează pentru acei copii ce stau uneori înghesuiți în bănci prea mici, sau cu piciorele atârnând incomod pe scaunele prea înalte, ești tu, profesorul care le marchezi viața.

Cam despre asta cred că ar fi bine să se întrebe profesorul la finalul unei săptămâni obositoare de muncă, în care s-a străduit să atingă excelența în profesie. Chiar dacă salariul nu e tocmai motivant și chiar dacă există tot felul de presiuni legate de multitudinea de hârtii ce trebuie întocmite sau de schimbarea continuă a programelor. Să se întrebe de cât de mult și bine a reușit să mai construiască în relația profesor – elev, prin micile feluri în care împărtășim dragostea pentru învățătură, pentru viață și pentru oameni.

Un weekend minunat, dragi profesori, elevi sau părinți! Și nu uitați să consumați și-n zilele libere de serviciu doze de educație, gândind la ceea ce este mai important în ceea ce faceți și sunteți!

0:00

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza