full screen background image

20 ianuarie – “Generația Facebook și ziua de marți”

doza de educatie     Bine v-am regăsit, dragii mei!

Pentru că este marți, deși e o zi ca toate celelalte, în care se întâmplă diverse, le vom contoriza doar pe cele mai puțin fericit întâmplate. O vom face parte dintre noi, tocmai pentru că ne dorim să împlinim renumele acestei zile.

Cu siguranță și astăzi, mai tineri sau nu, se vor plimba agale pe diferite căi ale internetului. Și, inevitabil, mulți vor ajunge pe Facebook… în încercarea de a afla ce a mai făcut verișorul de departe sau vecina din scara alăturată, colega de serviciu sau colegul de bancă. Pentru că se întâmplă să aflăm despre o persoană de la care ne-am luat la revedere în urmă cu cel mult o oră mult mai multe lucruri de pe Facebook, decât am
aflat conversând direct cu ea. Unde și-a mai petrecut timpul în ultima vreme, cu cine sau cum s-a simțit. Toate dintr-o singură fotografie în care nu uită să se localizeze, să identifice personajele cu care a petrecut timpul și să aleagă emoțiile puse la dispoziție sub formă de fețe mai zâmbitoare sau nu.

Printre prea mulții mei prieteni de Facebook se numără elevi. Pe care cu ani în urmă i-am învățat să scrie frumos și corect, cu cratimă și diacritice și cărora le-am vorbit adesea despre cum e să poți să-i privești pe ceilalți în ochi cu sinceritate și să-ți asumi faptele tale. Dar cum timpul trece repede, ștergând adesea din memorie lucruri pe care nu le mai practici foarte des, lucrurile se schimbă. Sau de vină o fi ziua de marți, bat-o vina!, care e aducătoare de ghinion uneori sau de impresii mai puțin fericite.

Căci, gonind pentru câteva minute peste diferitele postări, am dat peste o fotografie din care-mi zâmbeau șăgalnic ochii frumoși ce aparținuseră cândva unei școlărițe sfioase cu fundițe, actualmente o domnișoară atrăgătoare. Comentariul care însoțea fotografia vădea supărarea maximă pe un personaj masculin, sursă a unei dezamăgiri. Tot maxime. M-am întrebat cum a reușit în timp mica școlăriță, timidă și tolerantă pe atunci, să se transforme în adolescenta dispusă a împărtăși unei lumi întregi supărările ei. Și cum va revedea peste o vreme, când supărarea va fi trecut, aceste
comentarii făcute fără a poposi prea mult cu gândul, înainte de a le scrie. Și nu e singurul exemplu. Căci, mi se întâmplă ades să văd adolescenți, în ipostaze de tot felul, care de care mai bizare, exprimându-se fără teama de reacțiile celor care citesc sau văd aceste lucruri într-un spațiu virtual aproape public.

O fi și o parte bună în deschiderea pentru a comunica a tinerilor toate ce li se întâmplă pe Facebook. Pentru că mă gândesc că, probabil, printre puținii care nu știu mai nimic sau eventual află ultimii despre întâmplările din viața adolescenților familiei, sunt chiar părinții acestora. Căci, e bine știut că adolescenții aleg să-și comunice mai rar trăirile în familie. Iar dacă se-ntâmplă ca părinții să aibă și ei cont și să se numere printre prietenii propriilor copii, e până la urmă un lucru bun. Căci sar în felul acesta peste momentele stânjenitoare în care nu reușesc să-i tragă de limbă legat de cele ce li s-au mai întâmplat în ultima vreme.

Mă gândeam, astăzi, într-o zi de marți, că n-ar fi rău ca în procesul de educaţie al generaţiei cu Facebook-ul de gât să deschidem un nou capitol. Unul referitor la comportamentul online, la protejarea imaginii şi la gestionarea situaţiilor în care se expun sau au fost expuşi în spaţiul public. Să-l deschidem la școală noi, profesorii, căci pare a fi mult mai util în vremurile acestea să-l înveți cum să se comporte în mediul on-line decât la teatru, într-o bibliotecă și chiar la cinematograf.

E marți, dragii mei. Și dacă vă pare că tonul meu a fost puțin iritat, vă înșelați. E doar pentru că tocmai am consumat o mică doză de educație.

0:00

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza