full screen background image

Bătrân de 72 de ani, din Capu Câmpului, prădat de bijuterii şi bani

bijuterii     Postul de poliție Capu Câmpului a fost sesizat, duminică, la  ora 13.00, de un localnic, de 72 de ani, despre faptul că la locuința sa a avut loc un furt.

Polițiștii deplasați la fața locului au stabilit faptul că, în ziua respectivă, în jurul orei 11.00, în timp ce persoana vătămată era plecată împreună cu soția sa de la domiciliu, persoane necunoscute, folosind cheile de acces găsite într-o dependință, au pătruns în interiorul locuinței, de unde au sustras bijuterii și suma de 250 de lei, valoarea prejudiciului fiind de circa 1.000 de lei.

În cauză, s-a întocmit dosar penal, sub aspectul comiterii infracţiunii de furt calificat, cercetările fiind continuate, în vederea identificării autorilor şi recuperării prejudiciului.

Având în vedere aceste cazuri, în care furturile au fost înlesnite de superficialitatea victimelor în asigurarea locuinţelor, poliţiştii recomandă încă o dată cetăţenilor să dispună măsuri minime de protecţie a bunurilor astfel încât să nu cadă victime ale hoţilor.

Se recomandă asigurarea cu sisteme de închidere şi alarmare a locuinţelor.

Nu lăsaţi la plecarea din locuinţă uşile sau ferestrele deschise şi asiguraţi-le cu sistemele de inchidere.

Nu depozitaţi cheile de la uşi sub preşuri, în construcţii anexă, în hainele lăsate în cuierul exterior, în ghivecele de flori sau în alte asemenea locaţii improprii.

În cazul în care este vorba despre case în construcţie care se află într-o zonă izolată, asiguraţi-vă că o persoană de încredere poate să treacă zilnic pe la respectiva locaţie şi să o supravegheze.

Asiguraţi iluminarea şi îngrădirea perimetrului.

Nu depozitaţi bunuri în casele aflate în construcţie sau care nu sunt locuite permanent (mobilier, electronice, electrocasnice, etc).

 

comments

comments