full screen background image

Belgia: 13 arestări, un adevărat arsenal și uniforme de poliție găsite în casele suspecților

belg     După ce poliţia şi justiţia din Belgia au dejucat, joi, un atentat a cărui ţintă erau poliţiştii, autorităţile se tem că alţi terorişti vor trece acum la acţiune, scrie presa belgiană.

13:00 Parchetul federal din Belgia a prezentat bilanțul operațiunii antiteroriste desfășurate joi seara

Două persoane au fost ucise, iar 13 au fost reținute. Au fost întreprinse 12 percheziții – două la Verviers, șase la Molenbeek și câte una la Anderlecht, Bruxelles-Ville, Berchem-Sainte-Agathe et Liedekerke.

Persoanele reținute în Belgia sunt, majoritatea, din Molenbeek: nouă presupuși teroriști au fost arestați aici. Alte două persoane, cetățeni belgieni, au fost arestate în Franța. Parchetul federal va cere extrădarea lor.

Suspecții de la Verviers aveau uniforme de poliție

La Verviers a fost confiscat un arsenal impresionant: patru arme de tip Kalașnikov, patru arme de mână, muniție, explozibili, dar și uniforme de poliție, material pentru telecomunicații, documente false și o mare sumă de bani. Și la Molenbeek au fost găsite arme de mână, un cuțit, telefoane mobile și alte obiecte.

Celula teroristă era pe punctul de a comite atentate. Scopul era de a ucide polițiști, fie în misiune, fie în comisariate.

Parchetul belgian a subliniat că dosarul nu pare legat de evenimentele din Franța.

Sindicatul polițiștilor Sypol a cerut vineri ca și personalul auxiliar să fie autorizat să poarte armă – fie că este vorba despre pistoale cu electroșocuri sau spray-uri paralizante – și veste antiglonț. Sypol cere, de asemenea, ca personalul auxiliar să fie instruit să folosească și arme de foc.

Pe de altă parte, contactele între șoferii de autobuz din rețeaua TEC de pe ruta Liège-Verviers și poliție sunt mai strânse, după acțiunea antiteroristă de joi de la Verviers. Prezența controlorilor în autobuze a fost întărită. Începând de vineri dimineața, autobuzele circulă normal. Potrivit unor informații neconfirmate, teroriștii ar fi plănuit atacuri asupra unor autobuze.

comments

comments