full screen background image

A fost semnat Acordul privind pragul minimal de 2% din PIB pentru Apărare

Klaus Iohannis     Preşedintele Klaus Iohannis şi reprezentanţii partidelor parlamentare au semnat, marţi, Acordul politic cu scopul asigurării, în 2017, a unui prag minimal de 2% din PIB pentru Ministerul Apărării Naţionale.

Ceremonia din Sala Unirii de la Palatul Cotroceni a început cu intonarea imnului naţional.

Acordul a fost semnat mai întâi de şeful statului, Klaus Iohannis, urmat de liderii partidelor parlamentare. Au semnat, astfel, preşedintele PSD, premierul Victor Ponta, copreşedintele PNL, Alina Gorghiu şi prim-vicepreşedintele Cătălin Predoiu, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, preşedintele UNPR, Gabriel Oprea, preşedintele PC, Daniel Constantin, preşedintele PP-DD, Simona Man.

Liderul grupului minorităţilor naţionale din Parlament, Varujan Pambuccian nu a fost prezent la semnarea acestui acord.

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, marţi, după semnarea Acordului politic naţional privind creşterea finanţării pentru Apărare, că astăzi le arătăm militarilor români că îi respectăm şi că dorim să le îmbunătăţim condiţiile de muncă, prin asigurarea finanţării pentru pregătire şi înzestrare.

Preşedintele a mulţumit în discursul său tuturor celor prezenţi pentru că au înţeles cu maturitate şi responsabilitate că este nevoie de un acord privind finanţarea Armatei, asumat de toate partidele politice parlamentare.

”Astăzi le arătăm militarilor români că îi respectăm şi că dorim să le îmbunătăţim condiţiile de muncă prin asigurarea finanţării necesare pentru pregătire şi pentru înzestrarea cu echipament modern de luptă. Faptul că toţi cei prezenţi s-au angajat să susţină atingerea în 2017 a unui nivel de minimum de 2% din PIB pentru Apărare şi să păstrăm această sumă ca un minim pentru cel puţin 10 ani arată dorinţa României de a avea predictibilitate în asigurarea cheltuielilor militare”, a arătat şeful statului.

Preşedintele Iohannis a mai spus că ”armata este un furnizor de securitate, dar poate să fie şi un furnizor de dezvoltare economică, pentru că programele de înzestrare cu tehnică de luptă pot să genereze parteneriate între firmele de profil din ţară şi cele ale aliaţilor noştri, precum şi investiţii străine şi locuri de muncă pentru români”.

”Eu văd Acordul politic de susţinere a finanţării pentru Apărare şi ca pe un acord implicit pentru dezvoltarea industriei naţionale de apărare. Până acum s-au spus multe vorbe, au fost făcute multe strategii care au rămas de obicei doar pe hârtie. Este momentul să tratăm cu toată seriozitatea acest subiect important pentru securitatea naţională şi să obţinem rezultate”, a arătat şeful statului.

comments

comments