full screen background image

Îngrijitorul de serviciu, cercetat pentru incidentul de la Grădina Zoologică din Rădăuţi

leu zoo     Un băiat, în vârstă de 11 ani, din municipiul Rădăuți, a ajuns la spital,după ce a fost atacat de o leoaică, la Grădina Zoologică din localitate.

În cursul după amiezii de vineri, copilul, alături de fratele său, de 14 ani, și alți doi, copii au mers în vizită la Parcul Zoologic Rădăuţi.

Grupul a primit bilete de la paznicul Grădinii, care le-a permis accesul, însă fără a-i însoți.

În legătură cu acest incident, comandantul Poliţiei municipiului Rădăuţi, comisarul şef Constantin Alistar, a declarat că se fac cercetări pentru a se stabili vinovaţii, însă, până în acest moment, s-a constatat că principalul vinovat este îngrijitorul care era de serviciu în ziua respectivă, pentru că le-a dat voie copiilor să intre neînsoţiţi ca să viziteze parcul zoologic.

Alistar a precizat că încadrarea juridică despre care s-a vorbit – “vătămare corporală din culpă şi neglijenţă în serviciu” nu i se impută neapărat acestui îngrijitor, însa sub acest aspect face poliţia cercetările.

Cercetările continuă, rezultatele urmând a fi comunicate în perioada următoare.

Responsabilul Grădinii Zoologice din Rădăuți, Angela Olenici, a declarat că cei patru copii au fost atenționați, de paznicul parcului, în momentul în care au achiziționat biletele de intrare, referitor la pericolele la care se expun și la modul în care trebuie să se comporte cu animalele.

Olenici: “Din punctul nostru de vedere, paznicul și-a facut, cât de cât, datoria. Copiii au venit exact între orele de vizitare, între 8.00 și 17.00, iar când li s-a dat biletul, li s-a făcut o mică instruire. Copiii care au vârsta sub opt nu au acces fără însoțitor, iar celor peste opt ani li se face o instruire verbală, în privința modului de comportare cu animalele.”

Primarul interimar al municipiului, Tiberiu Maerean, a anunţat că leii Grădinii Zoologice din Rădăuţi nu mai pot fi vizitaţi pe timp de iarnă.

Maerean a recunoscut că, în momentul de faţă, cuştile leilor de la Rădăuţi nu prezintă elemente de securitate.

Maerean: “Vom întreprinde măsuri pentru aducerea gradului de siguranţă al vizitatorului la standarde europene. Angajaţii Primăriei vor acoperi cuştile leilor cu nişte plase din oţel, care să aibă ochiurile mult mai mici.”

Primarul de Rădăuţi a precizat că îngrijitorul Grădinii Zoologice nu are atribuţii de însoţire a vizitatorilor.

Doina CRAIU
Radio VIVA FM Rădăuți

comments

comments