full screen background image

Județul Suceava va avea hartă pentru intervenții în situații de urgență

cjsu 1     Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă a hotărât cartarea judeţului pe zone, din punct de vedere al tipurilor de risc generatoare de situaţii de urgenţă – inundaţii, avalanşe, alunecări de teren, incendii de pădure, explozii, intervenţii majore pentru căutare și salvare persoane.

Pe listă vor fi incluși agenţii economici potenţiali generatori de riscuri, iar fiecare localitate va elabora un registru cu resursele de care dispun pentru asemenea intervenții.

Prefectul Florin Sinescu a declarat că harta situațiilor de urgență va arăta clar la ce mijloace se poate apela în caz de nevoie, indiferent că dotările aparţin structurii de stat sau agenţilor economici privaţi.

El a conchis că intervenţiile vor putea fi făcute în timp mai scurt şi vor putea fi restrânse consecinţele producerii unui posibil dezastru.

comments

comments