full screen background image

Vânzările Dacia în Marea Britanie au crescut cu aproape 40%

Dacia-Duster    Vânzările de autoturisme Dacia noi în Marea Britanie au crescut anul trecut cu 39,1% în comparaţie cu 2013, la 23.860 unităţi, deşi marca românească a înregistrat o scădere de 26,5% în luna decembrie faţă de aceeaşi lună din 2013, pe o piaţă în urcare cu 9,3% anul trecut.

Cota de piaţă a Dacia a avansat la 0,96% în 2014, de la 0,76% în 2013, în condiţiile în care înregistrările de autoturisme noi au avansat de la 17.146 unităţi la 23.862 unităţi, potrivit datelor Asociaţiei britanice a producătorilor şi dealerilor de maşini (SMMT).

La nivelul lunii decembrie, cota de piaţă a mărcii româneşti a coborât la 0,9% faţă de 1,34 în decembrie 2013, iar vânzările de maşini noi au scăzut de la 2.047 unităţi la 1.503 unităţi.

Mărcile care au înregistrat cele mai mari vânzări în anul 2014 pe piaţa britanică sunt Ford, cu 326.643 de autoturisme vândute, Vauxhall, cu 269.177 de unităţi, şi Volkswagen, cu 214.828 de unităţi.

Ford Fiesta, cu 131.254 de unităţi vândute anul trecut, reprezintă cel mai bine vândut model în Marea Britanie, fiind urmat de Ford Focus (85.140 de unităţi) şi Vauxhall Corsa (81.783 de unităţi).

Piaţa auto din Marea Britanie a crescut cu 9,3% în 2014, la 2,47 de milioane de unităţi, consemnând cel mai important avans din 2004 până în prezent. Marea Britanie rămâne a doua mare piaţă auto din Europa, după Germania.

În Franţa, înmatriculările de autoturisme Dacia noi au crescut cu 12,9% în 2014, la 105.896 unităţi, conferind mărcii o cotă de piaţă de 4,88%. În luna decembrie, vânzările de maşini Dacia noi au scăzut cu 18,8%, la 8.386 unităţi, faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

comments

comments