full screen background image

Iohannis, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii de la Iaşi

klaus johannis    Preşedintele Klaus Iohannis va participa, la Iaşi, la manifestările prilejuite de Ziua Unirii Principatelor Române, el urmând să ajungă la Iaşi direct de la Chişinău, unde va face o vizită oficială în perioada 22-23 ianuarie.

Preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Iaşi, Cristian Adomniţei, a declarat, miercuri, corespondentului MEDIAFAX că preşedintele Klaus Iohannis va ajunge la Iaşi pe 24 ianuarie, pentru a participa la manifestările organizate în oraş de Ziua Unirii.

Şeful statului va veni la Iaşi direct de la Chişinău, unde se va afla în perioada 22-23 ianuarie, aceasta fiind prima vizită externă a şefului statului.

În ultimii trei ani, fostul preşedinte Traian Băsescu nu a participat la manifestările de Ziua Unirii de la Iaşi. Ultima prezenţă a acestuia la manifestările de Ziua Unirii a fost în 2011, când a fost huiduit de mulţime, atât pe parcursul discursului, cât şi în momentul în care a fost intonat imnul de stat.

Primăria Iaşi nu a comunicat deocamdată programul manifestărilor oficiale care vor fi organizate pe 24 ianuarie în Piaţa Unirii din municipiu. În ultimii ani, programul evenimentului a cuprins depuneri de coroane la statuia domnitorului Alexandru Ioan Cuza, discursuri ale oficialităţilor, defilarea militarilor, precum şi Hora Unirii.

Primarul PSD Gheorghe Nichita nu a precizat până în prezent dacă premierul Victor Ponta va fi prezent la manifestările ce vor fi organizate la Iaşi, pe 24 ianuarie.

comments

comments