full screen background image

Sergiu Nistor, numit în funcţia de consilier prezidenţial

Klaus Iohannis     Sergiu Nistor, fost comisar guvernamental pentru programul “Sibiu 2007, capitală culturală europeană”, a fost numit în funcţia de consilier prezidenţial.

Potrivit unui comunicat de presă transmis de Administraţia Prezidenţială, preşedintele Klaus Iohannis a semnat, luni, un decret pentru numirea lui Sergiu Nistor în funcţia de consilier prezidenţial.

Sergiu Nistor, în vârstă de 54 de ani, este absolvent al Universităţii de Arhitectură şi Urbanism “Ion Mincu” din Bucureşti în 1986, specializat în conservarea integrată a patrimoniului construit, conform unui CV prezentat pe site-ul ICR.

El a fost coordonator, în 2007, al proiectului cultural “Sibiu, capitală culturală europeană”. De asemenea, a fost secretar general al Comisiei Naţionale a României pentru UNESCO (2008/2009) şi preşedinte al ICOMOS (Consiliul mondial al Monumentelor şi Siturilor) România (din 2006).

Sergiu Nistor este al şaselea consilier prezidenţial numit de preşedintele Iohannis. În 22 decembrie, preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretele de numire în funcţia de consilier prezidenţial pentru Dan Mihalache, Andrei Muraru, Cosmin Marinescu, Tratiana Niculescu Bran şi George Scutaru.

comments

comments