full screen background image

Preoții au sfințit apele, de Bobotează

bobo     Credincioşii suceveni participă, luni, de Bobotează, la slujbele de sfinţire a apelor.

În unele parohii, preoţii ţin slujbele pe malul rîurilor sau în apropierea fântânilor, iar oamenii primesc agheasmă, cu care  sfinţesc, apoi, gospodăriile şi animalele.

Voluntarii Serviciului de Pompieri de la Bosanci au pregătit 15 cruci de gheaţă, tăiate pe iazul din comună și care au ajuns la biserici din județele Suceava și Botoșani.

Tradiția de Botezul Domnului a fost respectată și la Cornu Luncii, Mălini și Zamostea, acolo unde localnicii au tăiat gheață din râuri și iazuri și au confecționat cruci de dimensiuni apreciabile.

Boboteaza încheie ciclul sărbătorilor de iarnă – în unele zone din Bucovina se colindă, se fac şi se prind farmece şi descântece, se află ursitul şi se fac prorociri.

comments

comments