full screen background image

Usher s-a logodit cu Grace Miguel, managerul său

usher-grace-miguel     Cântăreţul american Usher a cerut-o în căsătorie pe partenera sa de viaţă, Grace Miguel, cu care are o relaţie din anul 2009 şi care este şi manager al artistului.

Usher, pe numele său complet Usher Terry Raymond IV, în vârstă de 36 de ani, a devenit ţinta interesului presei tabloide americane referitor la o posibiliă căsătorie, după ce prietena sa, care îi este şi manager, Grace Miguel, a fost văzută purtând un inel de logodnă în timpul unei întâlniri cu artistul, în Miami, în perioada Crăciunului.

Informaţia privind cererea în căsătorie nu este însă o surpriză, Usher, care are o relaţie cu Grace Miguel din 2009, declarând recent că partenera sa l-a ajutat foarte mult la nivel personal, dar şi profesional.

“Am o parteneră şi un manager extraordinar. M-a ajutat într-unele dintre cele mai grele perioade din viaţa şi cariera mea. Ea a reuşit să mă ajute şi să mă înţeleagă pe deplin. Nu doar ca dansator, ca artist sau ca interpret, ci şi ca filantrop, ca om de afaceri şi ca om”, a spus Usher într-un interviu pentru Billboard.

Usher a mai fost căsătorit cu Tameka Foster, cu care are doi băieţi, Usher “Cinco”, în vârstă de şapte ani, şi Naviyd, în vârstă de şase ani, dar cei doi s-au despărţit la doi ani după nunta din august 2007, divorţul fiind cerut de artistul american.

comments

comments