full screen background image

Programul de depistare a cancerului de col uterin continuă

col uterin     Medicii din Suceava și Fălticeni vor continua și în acest an programul naţional gratuit de depistare precoce a cancerului de col uterin.

Acesta este adresat femeilor cu vârste cuprinse între 25 şi 64 de ani, fără diagnostic confirmat și indiferent dacă sunt sau nu asigurate.

Conducerea Direcției de Sănătate Publică a precizat că realizarea programului depinde în principal de implicarea medicilor de familie, care trebuie “să acorde proiectului o atenție mai mare”.

Prin acest program, Ministerul Sănătăţii urmăreşte depistarea bolii în stadii cât mai precoce, vindecabile şi îndrumarea pacientelor cu leziuni pentru investigaţii suplimentare şi tratament de specialitate.

Din reţeaua Spitalului Judeţean fac parte 60 de medici de familie, 6 centre de recoltare, două cabinete medicale de familie și un cabinet de obstetrică – ginecologie şi 5 laboratoare specializate care prelucrează probele.

În reţeaua Spitalului Fălticeni sunt implicate 22 de cabinete medicale de familie, două centre de recoltare și unul de prelucrare a probelor.

comments

comments