full screen background image

Conducerea noului PNL se reuneşte luni

pnl     Conducerea noului PNL, în formatul restrâns al echipelor de negociere PNL-PDL, se va reuni luni dimineaţă pentru a discuta despre continuarea procesului de fuziune, dar şi despre strategia politică a începutului de an, au declarat, duminică, pentru MEDIAFAX surse din PNL.

Discuţiile dintre cele două echipe vizează pregătirea primei reuniuni a Biroului Politic Naţional al noului PNL şi a celei a Consiliului Naţional care ar urma să aibă loc până la finele lui ianuarie.

Cu această ocazie trebuie convenite criteriile şi mecanismul în funcţie de care va fi asigurată conducerea la nivelul filialelor judeţene şi locale ale noului PNL.

Conform Statutului noului PNL, rezultat din fuziunea PNL-PDL, conducerile filialelor judeţene au fost stabilite în mod paritar, cu ponderi egale, până după alegerile prezidenţiale.

”Până la prima şedinţă a CN de după alegerile prezidenţiale din 2014 conducerea la toate nivelurile se va asigura în mod paritar, prin comasarea în mod corespunzător a organismelor respective”, se menţionează în Statut.

Potrivit documentului, după alegerile prezidenţiale Consiliul Naţional trebuie să stabilească în prima reuniunea ponderile de reprezentare la nivel local.

”Modalitatea de funcţionare şi modul de reprezentare la nivelul structurilor judeţene şi locale pentru perioada 1 ianuarie 2015-1 ianuarie 2017 se va stabili prin hotărâre a CN în prima şedinţă de după alegerile prezidenţiale din 2014, conform unor criterii care să ţină cont de ponderea celor doua partide la nivel judetean şi local”, se mai precizează în Statut.

Un alt punct al discuţiilor de luni dimineaţă vizează strategia politică pentru începutul acestui an şi coordonarea grupurilor parlamentare, au mai precizat sursele citate.

La întâlnire vor lua parte preşedinţii celor două partide fuzionate, Vasile Blaga şi Alina Gorghiu, alături de câte cinci colegi din partea fiecărei formaţiuni.

comments

comments