full screen background image

Consiliul Judeţean a stabilit taxele şi tarifele pentru 2015

cj2912 1     Consilierii judeţeni suceveni s-au întrunit, luni, în ultima şedinţă ordinară din acest an.

Unul dintre proiectele importante de pe ordinea de zi a fost cel privind stabilirea nivelurilor taxelor şi tarifelor de competenţa Consiliului Judeţean, pe anul 2015.

Astfel, nivelul taxelor pentru eliberarea certificatelor de urbanism, avizelor şi autorizaţiilor din domeniul construcţiilor nu au fost modificate, la fel ca taxa de verificare, identificare şi eliberare a adeverinţelor din arhiva Consiliului Judeţean, precum şi tarifele percepute de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri şi Regia Autonomă Aeroportul “Ştefan cel Mare”.

La Direcţia Judeţeană de Evidenţă a Persoanelor s-a introdus taxa de verificare a persoanei în evidenţă informatică, renunţându-se la taxa pentru verificarea dosarului de reconstituire şi întocmire a actelor de stare civilă, taxa extrajudiciară de timbru, tariful pentru consultanţă juridică pe linie de stare civilă, cât şi la tariful de redactate a cererilor de chemare în judecată.

Direcţia de Administrare a Domeniilor Public şi Privat al judeţului Suceava va anula tarifele stabilite pe categorii de locatari, introducându-se unele noi, precum cele de închiriere a sălii de expoziţie din “Casa prieteniei”; amenajarea de parcuri de distracţii şi jocuri de noroc; amplasarea pe teren a suporturilor de reclamă şi publicitate; amplasarea de mash-uri pe clădirile proprietate a judeţului. Direcţia renunţă şi la tariful pentru terenuri închiriate reprezentanţelor oficiale internaţionale şi la tariful pentru spaţiul destinat activităţii de tip restaurant.

Printre altele, Muzeul Bucovinei va creşte tarifele percepute pentru adulţi la vizitarea Cetăţii de Scaun şi Muzeul Satului Bucovinean, noi tarife urmând a fi percepute la vizitarea expoziţiilor permanente, Sălii tezaur, la închirierea sălii de festivităţi, precum şi pentru organizarea de evenimente în Sala tezaur.

Centrul cultural „Bucovina” micşorează tarifele pentru transport cu microbuzul şi închirierea sălii de balet.

Biblioteca Bucovinei “I.G. Sbiera” vine cu un nou tarif, respectiv cel de emitere a duplicatului pentru permisul pierdut, abandonând tarifele pentru împrumut interbibliotecar şi de copiere, multiplicare şi listare documente.

Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava nu va mai percepe tariful pentru fişa de consultaţie în ambulatoriu, dar a introdus tariful de servire a mesei la cerere, adică numai a celei de prânz sau integral, pe întreaga zi.

Camera Agricolă Judeţeană a majorarat tarifele pentru cursurile de calificare,dar a renunţat la tarifele pentru întocmirea proiectelor finanţate din FEADR, de întocmire de dosar pentru cererea de plată, cât şi a celui de eliberare a carnetului de tractorist.

Consiliul Judeţean a aprobat şi majorarea tarifelor pentru închirierea sălilor de şedinţă “Bucovina” şi “Ştefan cel Mare”, din clădirea Palatului Administrativ.

Tot executivul judeţeana stabilit ca, din sumele încasate de către titularii dreptului de administrare a bunurilor proprietate publică a judeţului Suceava, ca urmare a închirierii sau concesionării, 50% din valoarea lor să fie virate la bugetul judeţean.

comments

comments