full screen background image

22 decembrie – “Dăruind de Crăciun”

doza de educatie     Bine v-am regăsit, dragii mei!

E luni, e deja vacanță în curtea școlii, și gândul zboară spre Crăciun, spre cele ce sunt necesar a fi făcute pentru a avea sărbători cât mai frumoase. Probabil că unii au început deja goana după cadourile pe care le vor oferi, cu mijlocirea Moșului.

E drept că o parte dintre ele au fost deja oferite, săptămâna trecută, mai ales în curtea școlii. Și nu doar la noi, așa cum ar putea crede unii. Pentru că, știm prea bine că în școlile românești, în preajma Crăciunului și a altor sărbători cu semnificații diferite, e timp pentru recunoștință. A elevilor și părinților, pentru dascăli. Ideal și în sens invers… De fapt, se pare că așa este cam peste tot, dacă este să ținem seama de postarea pe un site de socializare a unei mame, al cărei copil învață într-o școală din Dublin. E vorba de o scrisoare, primită din partea conducerii școlii, în care, printre alte informații legate de perioada vacanței și probleme legate de reluarea cursurilor se strecoară o mențiune: “Ca de obicei, le cerem părinţilor să nu trimită profesorilor cadouri de Crăciun, ci, în loc de asta, să facă acasă o felicitare pentru profesor. Aceasta este o perioadă a anului foarte costisitoare pentru familii, iar personalul consideră că nu este nevoie să se adauge şi mai multă presiune financiară prin cumpărarea mai multor cadouri.”

Deci, trag concluzia că, dacă directorul școlii și-a făcut un obicei din a solicita acest lucru părinților, se întâmplă și acolo astfel de gesturi. Iar irlandezii chiar nu pot fi incluși în rândul celor ce au obiceiuri… balcanice.

Mi se pare o inițiativă de bun simț aceasta, a conducerii unei școli irlandeze. Cu toate că nu consider că n-ar fi fost necesară nici solicitarea de a face o felicitare profesorului. Fiecare poate decide, în final, felul în care consideră a fi potrivit să-și exprime gratitudinea.

E drept că, în școlile noastre, în perioada Crăciunului, profesorii au așteptări. Dar, cred că ele există și datorită faptului că acest obicei a fost transmis. Din moși strămoși… ca și colindele. Părinții au învățat de la părinți că așa se face. Pentru că își doresc binele copilului și cred că astfel pot să contribuie și mai mult, în ceea ce privește școala. Pe de altă parte, nici profesorii nu descurajează inițiative de acest fel. Din același motiv. Căci, nu vor să se desprindă de tradiții. Problemă de mentalitate. Și nu doar balcanică, așa cum spuneam. De ambele părți. În această problemă sunt de acord cu opinia unui bun prieten: responsabilitatea e mai mare în dreptul profesorului. Pentru că el e cel ce contribuie în mare parte, prin educația pe care o face, la perpetuarea mentalităților. Și dacă profesorii ar face pași în această direcție, n-ar mai resimți aceste momente ca pe un troc.

Dar, în preajma Crăciunului fiind, nu vreau să culpabilizez pe nimeni în această problemă. Căci, vrând – nevrând, Crăciunul este despre a dărui. Cum spuneam și zilele trecute. A dărui ce crezi că aduce bucurie. Cui? Celor ce-ți sunt aproape. Acasă, la școală sau oriunde. Să dăruiești material sau, de ce nu?, mai mult spiritual.

Eu, astăzi, vă dăruiesc, cu drag, doar doza. De educație. Pe care sper să o consumați cu zâmbetul pe buze. Iar până la Crăciunul viitor, poate mai reușim să schimbăm ceva. În minte și suflet!

0:00

comments

comments