full screen background image

Șoseaua de centură a Sucevei rămâne un vis îndepărtat

centura suceava 1     Șoferii de mașini grele care tranzitează municipiul Suceava vor mai avea de așteptat până vor putea circula pe șoseaua de centură.

Guvernul a alocat, pentru anul viitor, doar o treime din banii necesari finalizării acestui obiectiv, adică 25 de milioane de lei.

Lucrările la ruta ocolitoare au început în urmă cu 6 ani și au înghițit până acum echivalentul a 75 de milioane de euro.

Potrivit autorităților județene, întârzierile au fost generate nu numai de alunecările de teren de pe traseu, ci și de problemele financiare cu care s-au confruntat firmele constructoare.

Pe cele 3 tronsoane ale șoselei mai sunt necesare asfaltări, terasări, montări de parapeți și stîlpi de iluminat și efectuarea de marcaje rutiere.

Lucrările au fost derulate, de-a lungul timpului, de SCCF – Grup Colas, apoi de SCT, iar acum investiția trebuie finalizată de asocierea Teo Trans şi Straco din Bucureşti.

comments

comments