full screen background image

Peste 2.800 de persoane vor participa, în ianuarie, la programe de formare profesională

ucenic     Peste 2.800 de persoane care beneficiază de servicii de formare profesională gratuită vor participa, în ianuarie, la cele 145 de programe de formare care vor fi organizate de agenţiile judeţene de ocupare, informează ANOFM.

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) va organiza, în ianuarie, 145 programe de formare profesională pentru 2.861 persoane care beneficiază, conform legii, de servicii de formare profesională gratuite.

Programele vor fi organizate de agenţiile judeţene pentru ocuparea forţei de muncă şi Agenţia Municipală pentru Ocuparea Forţei de Muncă Bucureşti.

Judeţele în care se vor organiza cele mai multe cursuri, cu număr mare de participanţi, sunt Covasna (289 persoane), Mureş (210), Giurgiu (204), Vaslui (175) şi Neamţ (154).

Meseriile cele mai solicitate pentru care se vor organiza programe de formare profesională în perioada menţionată sunt cele de lucrător în comerţ (297), inspector (referent) resurse umane (197), comunicare în limba engleză (164), bucătar (155), ospătar (chelner) vânzător în unităţi de alimentaţie (137), frizer/coafor/manichiurist/pedichiurist (128), operator introducere validare şi prelucrare date (124) şi contabil (102).

comments

comments