full screen background image

Personalul nedidactic din învățământ își cere drepturile

bani romanesti noi     Uniunea Sindicală “Pro Educația”, Sindicatul Angajaților din Învățământul Preuniversitar și Sindicatul “Ștefan cel Mare” au purtat, miercuri, discuții cu conducerea Prefecturii și Inspectoratului Școlar, pe tema drepturilor personalului nedidactic.

Organizațiile sindicale afiliate Federației “Spiru Haret” reclamă prestarea de activități peste norma de muncă legală, aplatizarea grilei de salarizare și neacordarea sporurilor specifice pentru condiții de muncă.

Președintele “Pro Educația”, Traian Pădureţ, a declarat că membrii de sindicat doresc să tragă un semnal de alarmă referitor la “situația dezastruoasă și la limita decenței” în care se află personalul nedidactic.

El a adăugat că Guvernul trebuie să instituie dispoziții derogatorii, astfel încât personalul nedidactic din învățământ să primească sporul de muncă prestată peste durata normală a timpului de lucru, să modifice grila de salarizare, astfel încât sporul de vechime să nu mai fie inclus în salariul de încadrare și să aprobe sporurile pentru condiții periculoase sau vătămătoare.

În cazul în care aceste solicitări nu vor fi rezolvate, Federația “Spiru Haret” avertizează Guvernul că riscă să pericliteze buna desfășurare a activității în unitățile de învățământ, deoarece tot mai mulți angajați părăsesc sistemul.

comments

comments