full screen background image

Ileana Iacob, ofiţer sociolog la IPJ Suceava, la VIVA FM: “Noi, românii, trăim într-o țară plină de stereotipii!”

dimineti animate - ileana iacob 15 dec

La nivel internaţional, în fiecare an, în perioada 25 noiembrie – 10 decembrie, s-a  desfăşurat  Campania celor 16 zile de activism împotriva violenţei, ce are ca scop creşterea gradului de conştientizare asupra formelor de manifestare a violenţei ca o încălcare a drepturilor omului.

Matinalii Luisa și Călin au stat în această dimineață de vorbă cu doamna Ileana Iacob, ofițer sociolog în cadrul IPJ Suceava. Violența în familie pare a fi un subiect sensibil , abordat cu destul de multă îndrăzneală într-o perioadă în care peste tot se propovăduiește importanța  binelui , a empatiei, a generozității. Sau poate că tocmai într-o astfel de perioadă ar trebui să privim răul în față, sub toate aspectele lui.

“Violența în familie este un fenomen care se manifestă la nivel mondial” a spus sociologul Ileana Iacob.

“Noi, românii, trăim într-o țară plină de stereotipii în care ideea potrivit căreia bătaia este ruptă din Rai încă funcționează”.

Prejudecăți, puterea exemplului, nivel de educație. Factori care joacă un rol important în conduita noastră.

„Legat de acest aspect există niște mituri de care noi oamenii, în general ne legăm. Cum că, de exemplu, în familiile în care oamenii au un nivel mai înalt de educație nu există violență în familie. Dar acestea sunt doar niște mituri. Este adevărat că, în mediul rural întâlnim un anumit gen de violență, mai rudimentară, în forma violenței verbale sau psihice.

Acolo întâlnim cu precădere violență asupra copiilor ca mod de educare.

Eu am o vorbă…în momentul în care un soț țipă la soția lui, copilul învață o lecție. Că așa se rezolvă problemele. Iar noi, de fapt, închidem un cerc vicios al agresivității, al agresivității verbale în sensul în care un copil învață că asta e normalitatea.”

Spre finalul discuției, doamna Iacob a atras atenția asupra comportamentului nostru de sărbători.

„Studiile spun că în preajma sărbătorilor de Crăciun și de Anul Nou crește incidența cazurilor de violență, pe de o parte din cauza unui stres financiar asociat exigențelor tradiționale dar și din cauza frustrărilor care rezultă din comparația socială, între ce am eu și ce are altcineva. Dintre ceea ce pot eu să fac și ceea ce pot alții.

Nu în ultimul rând este o perioadă în care consumul de alcool depășește niște limite ale normalității și e bine să avem grijă și de asta știut fiind faptul că consumul de alcool potențează agresivitatea.

Și ca să încheiem pe un ton optimist, vă doresc sărbători fericite, în siguranță, să fim atenți la cei din jurul nostru, să fim mai înțelegători, să încercăm să comunicăm mai mult și să găsim soluții pentru că întotdeauna există soluții, la orice problemă pe care am avea-o.”

comments

comments