full screen background image

Ponta vrea ca parlamentarii să nu deţină mai mult de două mandate consecutive

ponta     Premierul Victor Ponta propune ca parlamentarii şi aleşii locali să nu poată deţine mai mult de două mandate consecutive, pe modelul preşedintelui. Ponta a declarat, vineri, că impunerea unei limite de mandate este una dintre priorităţile coaliţiei de guvernare în 2015.

Într-o conferinţă de presă, în care a prezentat priorităţile coaliţiei de guvernare pentru perioada 2015 – 2016, Victor Ponta a enumerat şi măsurile pe plan politic, între acestea numărându-se şi propunerea “limitării de mandate pentru toţi cei care ocupă funcţii publice la nivel central si local”.”Vom sustine ca în aceste discuţii să analizăm şi să promovăm o limită de mandate pentru toţi cei care ocupă funcţii publice la nivel central şi local. Aşa cum preşedintele ţării poate ocupa de două ori funcţia de preşedinte, putem să gândim în viitor ca şi la nivel local şi la nivel parlamentar, această limită de două mandate consecutive să fie regula”, a declarat Victor Ponta.Ponta a precizat astfel că o prioritate este Codul electoral, iar coaliţia va susţine “proiectul depus iniţial de USL care, din motive procedurale, a fost respins de CCR şi care se referă la alegerea Camerei Deputaţilor cu un număr de cel mult 300 de parlamentari şi a Senatului  cu un număr egal pentur fiecare judeţ, dar şi un sistem de vot mixt, cunoscut ca cel german, in care jumătate dintre parlamentari sa fie aleşi pe colegii şi jumătate pe lista naţională”.

Potrivit premierului, coaliţia va susţine şi o nouă lege de finanţare a partidelor politice, precum şi revizuirea Constituţiei,  în acest ultim caz fiind nevoie de “repornirea activităţii comisiei speciale, în baza proiectului USL”.

Declaraţiile lui Victor Ponta vin după ce Liviu Dragnea a prezentat mai multe măsuri, între care şi cea de limitare a numărului de mandate la primari.

“De asemenea, este un subiect care trebuie să dezbătut puțin: numărul de mandate la primari. Trebuie să ne gândim cu toții. Dacă din 2016 începem să gândim două mandate maxim la primari, ar fi un lucru bun. Toată lumea e îngrozită, nimeni nu mai vrea să semneze, ori nu putem să stăm așa. Există posibilitatea ca în orașele, nu neapărat în cele mari, să se facă tot felul de legături, care sunt periculoase. Nu știu cum, dar viața ne arată că așa se întâmplă”, a precizat Dragnea, al România TV.

comments

comments