full screen background image

Concert al Operei Naţionale Române din Iaşi, la USV

iarna-in-armonii-de-opera-si-canzonette-la-usv     Solişti ai Operei Naţionale Române din Iaşi vor susține un concert extraordinar de sărbători și vor interpreta arii de operă şi canzonette.

Evenimentul va avea loc joi, 11 decembrie 2014, de la ora 19.00, în Auditoriumul „Joseph Schmidt” al Universităţii „Ştefan cel Mare” Suceava.

Printre artiştii prezenţi pe scenă se vor afla soprana Lăcrămioara Maria Hrubaru Roată şi tenorul Florin Guzgă, laureați în cadrul Galei Premiilor Operelor Naţionale cu premiile pentru cel mai bun debut feminin, respectiv cel mai bun debut masculin în România, în stagiunea 2013-2014.

Alături de aceştia, vor mai încânta auditoriul şi soprana Cristina Grigoraş, mezzosopranele Florentina Onică şi Maria Macsim Nicoară, tenorii Andrei Fermeşanu şi Andrei Apreotesei, acesta din urmă fiind şi cel mai tânăr solist al instituţiei culturale ieşene, baritonul Jean Kristof Bouton şi basul Octavian Dumitru.

Opera Naţională Română din Iaşi este una dintre cele mai titrate şi de succes instituţii de cultură din România. Organizatorii concertului, Universitatea „Ştefan cel Mare” şi Casa de Cultură a Studenţilor din Suceava, precum şi artiştii invitaţi promit sucevenilor o seară memorabilă de iarnă, în armonii de operă şi canzonette.

Biletele se pot achiziționa de la camera 101 din corpul F al Universității „Ștefan cel Mare” Suceava sau înaintea spectacolului, de la intrarea în Auditoriumul „Joseph Schmidt”.

Prețul unui bilet este de 5 lei pentru studenți și elevi și de 10 lei pentru publicul larg.

comments

comments