full screen background image

“Un gest pentru o viață” – Campanie pentru reducerea mortalităţii infantile

salc3     Campania “Un gest pentru o viaţă” a debutat în noiembrie 2014 şi îşi propune strângerea de fonduri pentru dotarea cu echipamente medicale a 15 maternități din România.

În județul Suceava, campania se derulează în beneficiul copiilor din Câmpulung Moldovenesc, vizând dotarea maternității din cadrul Spitalului municipal, cu un echipament medical performant, care să asigure intervenția într-un termen cât mai scurt și în condiții sigure pentru copiii născuți prematur sau cu probleme de sănătate.

“Salvați Copiii”, filiala Suceava, a derulat simultan, în Suceava și Câmpulung Moldovenesc, în zilele de 6 și 7 decembrie 2014, campanii de strângere de fonduri.

În Campulung Moldovenesc, s-a derulat o campanie stradală cu sprijinul a peste 20 de voluntari de la Colegiul Național ”Dragoș Vodă” și cu suportul Primăriei.

În Suceava, campania s-a organizat în incinta Shopping City.

Prin bunăvoința locuitorilor din Câmpulung Moldovenesc și Suceava, în cele două zile de campanie, a fost colectată suma de 10.527,85 lei (4.509,25 lei la Câmpulung Moldovenesc și 6.018,60 lei la Suceava).

Camelia Iordache, preşedintele “Salvaţi Copiii”, filiala Suceava, mulțumeşte tuturor celor au sprijinit această campanie și tuturor celor care au donat.

Contribuţii în bani se mai pot face trimiţând SMS la numărul 8833 (2 euro), până la încheierea campaniei, în 15 ianuarie 2015, sau pe site-ul http://salvaticopiii.ro/?id2=doneaza.

Pentru informații suplimentare, persoanele de contact sunt Camelia Iordache, preşedinte filială, tel. 0744.360919, email: suceava@salvaticopiii.ro și Elena Ailincă, coordonator proiect, tel. 0748.083584.

România este pe primul loc în Uniunea Europeană în ceea ce priveşte mortalitatea infantilă.

Cea mai ridicată rată de decese în rândul copiilor mai mici de 1 an: 8,5‰, în condițiile în care rata medie a mortalităţii infantile în UE este de  3,8 ‰.

În România, un copil mai mic de 1 an moare la fiecare 5 ore (1.678 cazuri în 2013).

33% din aceste decese ar fi putut fi prevenite.

Reducerea cu 40% între anii 2002 și 2015 a mortalităţii infantile, este un obiectiv asumat de România.

comments

comments