full screen background image

Republica Moldova: PLDM, PDM și PL au convenit să creeze o majoritate parlamentară proeuropeană

referendum     Partidul Liberal Democrat al Republicii Moldova (PLDM), Partidul Democrat (PDM) și Partidul Liberal (PL) au convenit asupra creării unei majorități parlamentare proeuropene, informează joi agenția de presă Unimedia.

Decizia a fost luată în urma unei întrevederi care a avut loc între președinții celor trei formațiuni politice, Vlad Filat, Marian Lupu și Mihai Ghimpu, potrivit serviciului de presă al PLDM și PL.

În același timp, au fost create grupuri de experți formate din reprezentanți ai celor trei partide, care vor începe elaborarea Programului de guvernare pentru următorii patru ani.

În urma procesării a 100% din voturile cetățenilor moldoveni exprimate în timpul alegerilor parlamentare din 30 noiembrie, Partidul Socialist al Republicii Moldova (PSRM) s-a clasat pe locul întâi, cu 20.51%, iar PLDM s-a clasat, la o foarte mică distanță, pe locul doi, obținând 20.16% din voturi. De asemenea, alte trei partide au intrat în parlament: Partidul Comuniștilor al Republicii Moldova (PCRM), care a întrunit 17.48% din sufragii, PDM — cu 15.80% din voturi, și PL — care a obținut 9.67%.

Astfel, partidele declarate proeuropene au obținut 55 de mandate, iar cele proruse — 46 de mandate.

comments

comments