full screen background image

Burse pentru elevii fălticeneni

elevi-clasa-scriu     Consiliul Local Fălticeni a aprobat, în ultima şedinţă, cuantumul lunar al burselor de care pot beneficia elevii din învăţământul preuniversitar de stat, pentru anul şcolar 2014 – 2015.

Bursele de performaţă vor fi în valoare de 100 de lei, cele de merit – 80 de lei, în timp ce cele de studii şi ajutor social vor fi de 50 de lei.

Numărul burselor pentru anul şcolar 2014 – 2015 va fi stabilit în limita fondurilor aprobate cu această destinaţie.

Criteriile specifice de acordare a burselor de performanţă, de merit, a burselor de studiu şi a celor de ajutor social se stabilesc, anual, în consiliile de administraţie ale unităţilor de învăţământ.

Bursele de ajutor social se acordă elevilor, la cerere, în funcţie de situaţia materială a familiei sau a susţinătorilor legali.

În perioada de acordare a oricărei burse, elevii pot pierde dreptul la bursă dacă nota la purtare, într-un semestru, este mai mică de 10.

comments

comments