full screen background image

3 decembrie – “Copii mândri sau nu că sunt români?”

doza de educatie     Bine v-am regăsit, dragii mei!

Deși au trecut vreo două zile de la sărbătoarea de 1 Decembrie, o întrebare a unui prieten îmi stăruie în minte… De ce să fiu mândru că sunt român?! Și de ce să-i mint și pe copii că aș fi mândru, tocmai azi de 1 Decembrie?! Pentru că a ieșit multă lume în stradă la paradă?!… Aș fi mai mândru de ar ieși la fel de mulți când ne dovedim a fi bătaia de joc a politicienilor…

Hm… Le zice bine și prietenul meu, ce-i drept. Căci, simt că ne place mai mereu să stăm cu capul plecat de teama sabiei. Și totuși… Mă-ntreb dacă ai noștri copii au mai multă nevoie să învețe despre nemulțumirea adulților când văd capete plecate sau despre posibila mândrie a originii de român.

Cred că dacă am vorbi mai des în căminul familiei despre campionii noștri din cercetare, inventică, sport și alte domenii, decât despre cei ce se pleacă după cum bate vântul, ar avea motive solide să își dorească și chiar să fie mândri că sunt români.

Nu văd cum aș putea spera un viitor mai bun pentru copilul meu, dacă nu i-aș vorbi despre fapte demne de mândrie. Căci, el își poate dori să fie mai demn, mai îndrăzneț, mai performant, doar dacă îi ofer astfel de modele.

Dincolo de nemulțumirile noastre, reale de multe ori, copiii trebuie să vadă că încercăm, fiecare în parte, să facem acele lucruri de care putem fi mândri. Fapte mai mici sau mai mari. Iar dacă motivul de mândrie ar pleca de la fapta demnă făcută de fiecare dintre noi, am putea deveni un popor de oameni mândri că sunt români.

Cred asta! Și o spun mereu. Că schimbarea nu trebuie să o așteptăm de sus în jos. De la politicieni, la oamenii de rând. Ci de jos în sus. De la fiecare om simplu. Căci, noi, cei simpli suntem mai mulți. Iar schimbarea ar fi mai mare. Și resimțită mai mult.

Nu știu dacă e spiritul sărbătorilor ce se apropie sau nu, dar simt că putem să-i învățăm pe ai noștri copii, că pot fi mândri că sunt români oferindu-le modelul nostru, personal. Al românilor mulți, care își propun să schimbe ceva în bine, fiecare la locul lui și poate puțin mai mult. Și-atunci îi răspund prietenului meu: De ce să fim mândri că suntem români?… Pentru că ne străduim fiecare să facem lucrurile ce ne stau în putință cum se cuvine. Și că făcându-le așa în fiecare zi, se va schimba ceva în bine pentru viitorul copiilor noștri. Căci în final cu toții ne dorim asta. S-ar putea, ce-i drept, ca unii să-mi spună că e un optimism… naiv. O fi… dar e unul care de ar fi molipsitor, am avea mai puțini români care să se întrebe ce motive au să fie mândri că sunt români.

E alegerea dumneavoastră de vreți să fiți optimiști sau nu. Eu aleg varianta pozitivă. Și asta pentru că mă strădui să nu ratez în nici una din zile o doză, cât de mică de educație. Ceea ce vă recomand și vouă!

0:00

comments

comments




Notă de informare privind protecţia datelor personale

Acceseaza