full screen background image

Astrid Fodor, aleasă primar interimar al Sibiului

astrid fodor     După demisia lui Klaus Iohannis, funcţia de primar interimar al Sibiu va fi deţinută de viceprimarul Astrid Fodor. Vicepreşedinte al Forumului Democrat al Germanilor din România, Astrid Fodor a fost aleasă astăzi, într-o şedinţă extraordinară a Consiliului Local.

Viceprimarul din Sibiu Astrid Fodor (FDGR) a devenit primar interimar al municipiului până la organizarea alegerilor, întrunind 21 de voturi “pentru” din partea consilierilor locali care s-au reunit, marţi după-amiază, şi au validat mai întâi demisia lui Klaus Iohannis din funcţia de primar.

Consiliul Local Sibiu s-a întrunit, marţi după-amiază, într-o şedinţă extraordinară, la care participă şi Klaus Iohannis, iar demisia acestuia din funcţia de primar a fost validată de consilieri cu unanimitate de voturi, transmite corespondentu.

Ulterior, s-a trecut la formarea comisiilor pentru validarea votului secret privind alegerea unui primar interimar dintre cei doi viceprimari – Astrid Fodor (FDGR) şi Virgil Popa (PNL).

comments

comments