full screen background image

200 de pompieri suceveni, cu 12 autospeciale, participă la parada militară din Suceava

parada pompieri     Luni, 1 decembrie, cu ocazia Zilei Naţionale a României, pe lângă misiunile specifice, militarii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava vor participa cu efective şi tehnică de intervenţie în cadrul ceremoniilor militare ce se vor desfăşura în zonele de competenţă ale pompierilor suceveni.

În total, în subunităţile din judeţ din localităţile Suceava, Rădăuţi, Fălticeni, Vatra Dornei, Câmpulung Moldovenesc, Gura Humorului, Siret, Vicovu de Sus şi Solca, vor fi prezenţi aproximativ 200 de ofiţeri şi subofiţeri, cu 12 autospeciale (dintre care autospeciale de stins incendii, autospeciale de primă intervenţie şi comandă, autospeciala pentru descarcerare grea, autoscara mecanică, autospeciala CBRN <chimic-biologic-radiologic-nuclear>, ambulanţe SMURD şi bărci pneumatice).

De asemenea, Corala Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă, împreună cu cea a Protopopiatului II Suceava, va interpreta Imnul de Stat al României, dar şi cântece patriotice şi de cătănie, atât în deschiderea paradei militare din municipiul Suceava, cât şi la final, atunci când 100 de pompieri militari şi jandarmi se vor retrage, defilând cu torţe. Plutoanele de militari se vor deplasa pe traseul – esplanada Casei Culturii, Palatul Administrativ, magazin „Bucovina”, Policlinica Municipală, Stadion „Areni”, sediu pompieri militari.

Prin activitatea desfăşurată, cadrele inspectoratului pentru situaţii de urgenţă sucevean îşi aduc aportul ostăşesc la evocarea momentelor de glorie ale poporului şi armatei române.

comments

comments