full screen background image

PSD va decide dacă rămâne la guvernare

psd     Premierul Victor Ponta le-a spus, marţi, deputaţilor PSD că vrea, în acest moment, să restructureze Guvernul, Congresul partidului urmând să fie convocat în primăvara anului viitor, potrivit unor surse participante la discuţii.

„Vom avea din nou în PSD şi în coaliţia de guvernare decizii de adoptat, astfel încât săptămâna viitoare să ştim dacă rămânem la guvernare, dacă păstrăm şi mergem mai departe cu guvernarea.

Am avut discuţii în coaliţia de guvernare şi decizia unanimă este de a continua, dar trebuie să existe şi un sprijin foarte clar din partea grupurilor noastre parlamentare. Decizia majoritară este să ne ducem mandatul la bun sfârşit.

PSD anul viitor, în primăvară, îşi face analiză cu totul, să vedem. Trebuie schimbate radical o mulţime de lucruri în PSD.

Reluăm discuţia şi ca PLR să fie reprezentat la nivel de miniştri. Obligatoriu, prin prevederile constituţionale atunci când o altă formaţiune politică intră în componenţa guvernului, trebuie un vot în Parlament. Pentru ca PLR să intre la guvernare trebuie vot în Parlament”, a declarat Victor Ponta.

comments

comments