full screen background image

Măsuri pentru fluidizarea traficului rutier în Suceava, în perioada 28 noiembrie – 7 decembrie

Politia rutiera     Marţi, 25 noiembrie, la sediul IPJ Suceava, a fost organizat un grup de lucru, cu participarea şefilor structurilor cu atribuţii pe linia siguranţei rutiere şi sistematizării traficului rutier la nivelul municipiului Suceava, inclusiv reprezentanţii Poliţiei Locale.

Cu această ocazie, au fost stabilite o serie de măsuri ce vizează fluidizarea traficului rutier la nivelul municipiului Suceava, în perioada 28 noiembrie – 7 decembrie 2014.

În această perioadă, în municipiul Suceava, vor avea loc mai multe manifestări culturale şi artistice, inclusiv manifestările de celebrare a Zilei Naţionale a Romaniei, de pe 1 decembrie.

De asemenea, în această perioadă creştinii celebrează şi sărbătoarea Sfântului Nicolae.

Tocmai de aceea, se previzionează o creştere a valorilor de trafic în perioada următoare, fiind de aşteptat un trafic sporit indus în special de specificul comercial al bulevardului Calea Unirii din municipiu.

Totodată, având în vedere experienţa anilor trecuţi, se aşteaptă ca zonele comerciale din municipiul Suceava să fie vizitate de un număr sporit de persoane din judeţele vecine Neamţ şi Botoşani, astfel încât numărul vehiculelor ce se vor afla pe străzile sucevene să fie unul foarte mare.

Pentru preîntâmpinarea unor blocaje în trafic poliţiştii rutieri sprijiniţi şi de poliţişti din cadrul structurilor de ordine publică, dar şi de efective din cadrul Poliţiei Locale Suceava, vor acţiona cu efective sporite, astfel încât traficul rutier să se desfăşoare în condiţii cât mai bune, prioritară fiind artera principală a municipiului.

Totodată, poliţiştii recomandă respectarea cu stricteţe a legislaţie rutiere de către şoferi, o atenţie sporită urmând a fi acordată opririi, staţionării şi parcării vehiculelor, pentru a nu se genera blocaje în trafic sau alte disfuncţionalităţi.

Poliţiştii atrag atenţia şi cu privire la normele de conduită şi respectul pentru ceilalţi participanţi la trafic, agresivitatea în trafic şi comportamentul neconform, nefiind asociate unui trafic sigur şi civilizat.

comments

comments