full screen background image

Ce vor românii de la noul președinte

Klaus Iohannis     Alegerile prezidenţiale au avut un efect neașteptat: românii au mai multă încredere în instituţiile statului. Este concluzia unui sondaj IRES, realizat în prima săptămână după alegeri.

După câştigarea fotoliului pentru Cotroceni, Klaus Iohannis urcă spectaculos în topul încrederii românilor.  61% dintre români îşi declară în prezent încrederea în Klaus Iohannis, preşedintele ales al României, faţă de numai 25%, înaintea celui de-al doilea tur de scrutin. Contracandidatul său Victor Ponta a pierdut însă 6 procente între timp: doar 27% din populaţie mai are încredere în actualul premier.

Creşterea încrederii în Klaus Iohannis e consemnată de un studiu IRES, potrivit căruia românii au mai multă încredere, în general, şi în instituţiile statului.

Analiza Institutului Român pentru Evaluare şi Strategie arată că a crescut nivelul de optimism al populaţiei şi când vine vorba despre soarta ţării.

Alegătorii au făcut deja agenda celui care va conduce România până în 2019. Crearea locurilor de muncă este prima măsură pe care Klaus Iohannis ar trebui să o ia.

După scrutinul de pe 16 noiembrie, populaţia se bazează mai mult pe instituţiile statului. Preşedinţia este de departe câştigătoarea preferinţelor românilor: numărul celor care se bizuie pe deciziile luate la Palatul Cotroceni a crescut de mai bine de două ori. Şi Guvernul, dar şi Parlamentul au urcat uşor în clasamentul încrederii.

Optimism denotă românii şi când vine vorba despre viitor. 55% dintre români consideră acum că ţara merge într-o direcţie bună. În urmă cu câteva luni, însă, doar 24% din populaţie împărtăşea această opinie.

Sondajul IRES a fost realizat prin metoda CATI, în data de 20 noiembrie. 1.338 de persoane adulte au participat la acest studiu care are marja de eroare de plus/minus 2,7%.

comments

comments