full screen background image

Energie și distracție la Zumba Maraton

zumba post     Sâmbătă, 15 noiembrie, pasionații de mișcare și-au dat întâlnire pentru câteva ore pline de energie, la evenimentul Zumba Maraton, organizat de Bucovina Dance Studio în colaborare cu Shopping City Suceava, în zona food court din incinta centrului comercial.

Evenimentul a adunat persoane de toate categoriile de vârstă, de la cei mai mici, până la cei mari, doritoare să scape de stresul zilnic, să se relaxeze și să facă mișcare într-un mod foarte plăcut. Timp de câteva ore, participanții s-au bucurat de muzică, dans și distracție, iar atmosfera a fost întreținută de instructori profesioniști: Florin Neciu din Suceava, Lucian Liciu din Iași, Andrei Osanu din Vâlcea, Ana și Mihai Vlad din Ploiești.

În cadrul evenimentului a fost organizată o tombolă, iar 5 participanți au câștigat abonamente gratuite pentru o lună la cursurile de zumba ce se desfășoară în zilele de marți și joi, de la 18:30 în City Gallery din Shpping City Suceava. Prezența micuței Rebeca, un îngeraș care a reușit să strângă banii necesari unei operații la inimă cu ajutorul campaniei de strângere de fonduri organizată de instructorul Bucovina Dance Studio, Florin Neciu, a emoționat atât publicul, cât și participanții.

Zumba combină energia și muzica ritmată, motivantă, cu mișcări unice de dans care facilitează învățarea rapidă și asigură buna dispoziție. Zumba implică o combinație între elemente ce țin de dans și elemente din sfera aerobicului. Coregrafiile folosite în clasele de zumba încorporează mișcări de hip-hop, soca, samba, salsa, cumbia, merengue, reggaeton, mambo, arte marțiale, și chiar bollywood. Exercițiile de fitness sunt atent gândite și camuflate într-un antrenament unde buna dispoziție și distracția predomină.

Shopping City Suceava susține sportul și activitățile recreative și îi invită pe toți cei care își doresc un mod de viață sănătos și activ, să participe la cursurile de zumba și dans modern, organizate de Bucovina Dance Studio în City Gallery, din incinta centrului comercial.

Evenimentul Zumba Maraton a oferit iubitorilor de zumba un show incendiar la cel mai înalt nivel de calitate și profesionalism.

comments

comments




Leave a Reply

avatar