full screen background image

Curtea de conturi verifică iluminatul public din Suceava

iluminat public 2     Curtea de Conturi efectuează, la Primăria Suceava, un audit de performanţă cu tema “Analiza performanţei iluminatului public în municipiul Suceava”.

Primarul Ion Lungu crede că serviciul public sucevean este eficient, iar pentru creşterea performanţei acestuia, urmează a fi făcute şi alte investiţii.

Lungu:  “Nu este un element de noutate, Curtea de Conturi venind, de regulă, de două ori pe an la Primăria Suceava. Acum este analizat modul în care este folosit iluminatul public, iar personal cred că avem performanţă. Am făcut investiţii pe bani europeni, după ce am cumpărat, la un preţ mic, reţele de electrice de la E.on.”

Serviciul de iluminat public din municipiul Suceava cuprinde iluminatul stradal-rutier, iluminatul stradal-pietonal, iluminatul arhitectural, iluminatul ornamental şi iluminatul-festiv.

Anul trecut, municipalitatea a fost auditată sub aspectul performanţei serviciului public de salubritate.

Lungu: “Nu au fost găsite nereguli mari, însă atunci când vin, organele de control întotdeauna trebuie să găsească ceva.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar