full screen background image

Peste 50 de migranţi, găsiţi ascunşi într-un tir cu varză, la Bechet

tir_mercedes_68456500     Peste 50 de migranţi din Irak, Afganistan şi Siria au fost găsiţi, marţi, de poliţiştii de frontieră, la Bechet, ascunşi într-un tir care transporta varză din Bulgaria către Germania, informează Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră (ITPF) Giurgiu, citat de Mediafax.

În tirul condus de un cipriot se aflau 52 de persoane (două femei, 11 copii şi 39 de bărbaţi), dintre care 24 de sirieni, 24 de afgani şi patru irakieni, ascunşi într-un loc special amenajat.

Migranţii au declarat că au plecat în urmă cu aproximativ o lună din ţările de origine şi au ajuns în Bulgaria, de unde au fost preluaţi de şoferul tirului.

În acest caz s-au deschis dosare penale pentru trafic de migranţi şi trecere frauduloasă a frontierei de stat, cercetările continuând sub coordonarea unui procuror.

comments

comments




Leave a Reply

avatar