full screen background image

Investiţiile la Casa de Cultură din Suceava mai au de aşteptat

casa de cultura suceava    Marile investiţii la Casa de Cultură din Suceava mai au de aşteptat.

Directoarea instituției, Rodica Gheghe Brânză, a declarat, pentru ştirile Radio Viva FM, că, în momentul de faţă, nu sunt bani pentru investiţii majore, având în vedere că instituţia se autofinanţează.

Totuşi, în ultimii ani, din veniturile proprii, s-a montat o centrală termică şi s-a făcut hidroizolaţia acoperişului.

Tot din fondurile proprii se fac întreţinerile curente, se repară instalaţiile sanitare, se schimbă becurile uşile şi geamurile.

Rodica Gheghe Brânză ne-a mai declarat că schimbarea scaunelor în sala mare presupune o investiţie majoră. La început ar trebui decopertată toată sala iar mai apoi se pune mocheta şi cele 700 de scaune.

Costul unei asemenea lucrări s-ar ridica la câteva sute de mii de lei, bani de care Casa de Cultură nu dispune în acest moment.

Se duc în continuare tratative cu autorităţile locale şi judeţene în vederea încheierii unor parteneriate, prin care să se mai facă unele investiţii.

În ceea ce priveşte fondurile europene, conducerea Casei de Cultură spune că acestea nu se pot accesa, deoarece activitatea pe care o practică nu se încadrează pe nici o axă de finanţare.

În altă ordine de idei, Casa de Cultură Suceava, are activitate culturală, mini stagiuni de teatru şi de muzică clasică. Multe spectacole se joacă cu casa plină, dar se întâmplă ca unele să fie anulate, din lipsa spectatorilor.

Casă de Cultură a municipiului Suceava a fost construită între anii 1965-1969, fiind inaugurată în anul 1969, cu prilejul celui de-al X-lea Congres al PCR.

Clădirea a fost proiectată de arhitectul Nicolae Porumbescu.

comments

comments




Leave a Reply

avatar