full screen background image

Ponta a câştigat alegerile în cele mai multe localităţi sucevene

ponta     Biroul Electoral Județean a anunțat rezultatele finale pentru alegerile prezidențiale din data de 2 noiembrie.

Din numărul total al alegătorilor trecuți pe listele electorale (580.593), la urne s-au prezentat 282.708, adică 48,69% dintre suceveni.

97,37% au fost voturi valabil exprimate și 2,62% voturi nule.

Președintele BEJ Suceava, judecătoarea Luminița Froicu, a anunțat că Victor Ponta a obținut cele mai multe voturi – 120.704 (43,84%), urmat de Klaus Iohannis – 89.827 (32, 63%), Elena Udrea – 15.700 (5,70%), Călin Popescu Tăriceanu – 13.004 (4,721%), Corneliu Vadim Tudor – 12.424 (4,51%), Dan Diaconescu – 8.841 (3,21%) și Monica Macovei – 6.547 (2,37%).

Restul candidaților au obținut sub 1% dintre voturile sucevenilor.

Victor Ponta a câştigat în municipiile Fălticeni şi Vatra Dornei, oraşele Broşteni, Dolhasca, Gura Humorului, Liteni, Siret, Solca, Salcea şi Vicovu de Sus, precum şi în comunele Arbore, Baia, Bălăceana, Bălcăuţi, Berchişeşti, Bilca, Bogdăneşti, Boroaia, Breaza, Buneşti, Burla, Cacica, Calafindeşti, Capul Câmpului, Ciprian Porumbescu, Comăneşti, Cornu Luncii, Coşna, Crucea, Dolheşti, Dorna Arini, Dorneşti, Drăgoieşti, Drăguşeni, Dumbrăveni, Fântâna Mare, Fântânele, Forăşti, Frătăuţii Noi, Frătăuţii Vechi, Gălăneşti, Grămeşti, Grăniceşti, Hănţeşti, Hârtop, Horodnicu de Sus, Horodniceni, Iacobeni, Iaslovăţ, Ilişeşti, Mălini, Mitocu Dragomirnei, Muşeniţa, Ostra, Păltinoasa, Pătrăuţi, Pârteştii de Jos, Poiana Stampei, Poieni Solca, Preuteşti, Putna, Rădăşeni, Râşca, Satu Mare, Serbăuţi, Siminicea, Stroieşti, Stulpicani, Suceviţa, Todireşti, Udeşti, Ulma, Vadu Moldovei, Valea Moldovei, Vereşti, Vicovu de Jos, Voitinel, Volovăţ, Vultureşti, Zamostea şi Zvoriştea.

Klaus Iohannis a fost primul în sufragiile alegătorilor din municipiile Suceava, Câmpulung Moldovenesc şi Rădauţi, oraşele Cajvana, Frasin şi Milişăuţi, precum şi comunele Adâncata, Bosanci, Botoşana, Brodina, Ciocăneşti, Cârlibaba, Dărmăneşti, Dorna Candrenilor, Frumosu, Fundu Moldovei,  Horodnicu de Jos, Ipoteşti, Izvoarele Sucevei, Mănăstirea Humorului, Marginea, Moara, Moldova Suliţa, Moldoviţa, Panaci, Pojorâta, Sadova, Şaru Dornei, Şcheia, Slatina, Straja şi Vama.

Elena Udrea a câştigat alegerile în Vatra Moldoviţei.

Ponta a avut scoruri foarte mari, de peste 65%, în Drăguşeni, Forăşti, Boroaia şi Baia, în timp ce Iohannis a obţinut cele mai mari procentaje în Voitinel, Sadova şi Straja.

comments

comments




Leave a Reply

avatar