full screen background image

3 migranţi ascunşi într-un tir, depistaţi la Siret

vama siret 2     Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Siret au depistat 3 migranţi afgani ascunşi într-un autocamion încărcat cu profile PVC, care intenţionau să treacă ilegal frontiera. Din cercetări, a rezultat că migranţii intenționau să ajungă într-o țară din Uniunea Europeană.

În data de 1 noiembrie, la P.T.F. Siret, pe sensul de ieşire din ţară, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră cetăţeanul turc Ismail A., conducând un auto-marfar marca Mercedes, care transporta profile PVC pe ruta Turcia – Belarus.

Existând suspiciuni cu privire la marfa transportată, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra mijlocului de transport, activitate în urma căreia au fost descoperite ascunse în compartimentul pentru marfă 3 persoane de origine asiatică.

Cele 3 persoane de cetățenie afgană, cu vârste cuprinse între 16 şi 19 de ani au declarat că intenţionau să ajungă în mod ilegal într-o țară din Uniunea Europeană.

În urma cercetărilor efectuate, în sarcina conducătorului auto a fost reținută infracțiunea de trafic de migranți, iar cei 3 cetățeni asiatici sunt cercetați pentru tentativă la trecerea frauduloasă a frontierei de stat.

Aceștia au fost predați Centrului Regional de Cazare și Proceduri pentru Solicitanții de Azil Rădăuți, în vederea dispunerii măsurilor legale.

Cercetările sunt continuate de poliţiştii de frontieră, sub coordonarea procurorului de caz, în vederea depistării tuturor persoanelor implicate şi stabilirii întregii activităţi infracţionale.

comments

comments




Leave a Reply

avatar