full screen background image

248 de bilete de tratament balnear pentru pensionarii suceveni

OLYMPUS DIGITAL CAMERA     Purtătoarea de cuvânt a Casei Judeţene de Pensii Suceava, Loredana Ciot, a anunţat că, pentru cea de a 18-a serie de bilete de tratament, judeţului nostru i-au fost alocate 248 de bilete.

Într-o intervenţie telefonică la Radio Viva FM, Loredana Ciot că staţiunile în care pot merge, pentru tratament, pensionarii suceveni sunt 1 Mai, Amara, Bălţăteşti, Buziaş, Căciulata, Felix, Călimăneşti, Sovata, Geoagiu, Govora, Herculane, Lacu Sărat, Mangalia, Moneasa, Nicolina, Olăneşti, Pucioasa, Sovata, Târgu Ocna, Techirghiol, Tuşnad şi Vatra Dornei.

Biletele se acordă la solicitarea pensionarilor.

Cererile care sunt aprobate sunt afişate la sediul instituţiei şi pe pagina de internet, iar persoanele care sunt beneficiarele unui bilet de tratament trebuie să se prezinte la sediul instituţiei, cu biletul de trimitere formular în regim special de la medic în dublu exemplar, buletinul de identitate şi cuponul de pensie aferent lunii octombrie 2014.

Ciot: “Este important de precizat că, la ridicarea biletului de tratament, este obligatoriu să se prezinte titularul biletului sau, în cazuri excepţionale, o altă persoană desemnată de către titular, pe baza unei procure autentificate, din care să rezulte că mandatarul este împuternicit să ridice biletul de tratament balnear.”

Pentru plecarea în această seri de tratament, plecarea se va face în perioada 13-17 noiembrie 2014.

comments

comments




Leave a Reply

avatar