full screen background image

Oră săptămânală de fotbal în şcoli din 2015 şi 400 terenuri noi de fotbal

ponta     Programa educaţională va include, începând cu anul şcolar 2015-2016, o oră de fotbal pe săptămână, pentru şcoala primară, gimnazială şi liceu, în planurile Guvernului figurând şi construcţia a 400 terenuri de fotbal la nivel naţional, prin Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice.

Măsurile au fost anunţate, miercuri, de premierul Victor Ponta, în timpul discuţiei cu primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, preşedintele Federaţiei Române de Fotbal, Răzvan Burleanu, şi ministrul Sportului, Gabriela Szabo, pe tema organizării la Bucureşti a unor partide din cadrul Campionatului European de fotbal din 2020.

La întâlnire au participat şi antrenorul echipei naţionale de fotbal, Anghel Iordănescu, vicepremierii Liviu Dragnea şi Gabriel Oprea.

Premierul a arătat că întâlnirea a avut ca scop discutarea planului de implementare a angajamentelor pe care România, prin Federaţia Română de Fotbal, şi le-a asumat pentru Campionatul European din 2020.

comments

comments




Leave a Reply

avatar