full screen background image

Fermierii reclamă că nu au primit subvenţiile

ferma     Subvenţiile alocate prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA), în cuantum total de 620 milioane euro, vor fi vărsate în conturile fermierilor până vineri, a anunţat ministrul Agriculturii după ce un fermier a reclamat, la INDAGRA, că nu a primit încă subvenţiile din fonduri europene

Ministrul Agriculturii, Daniel Constantin, şi premierul Victor Ponta au vizitat, miercuri, Târgului internaţional de produse şi echipamente în domeniul agriculturii, horticulturii, viticulturii şi zootehniei INDAGRA 2014, prilej cu care un fermier din Constanţa le-a spus că nu a primit încă subvenţiile din fonduri europene, notează Mediafax.

“Domnul ministru a zis că termină până la 1 noiembrie cu plăţile şi şi-a pus capul la bătaie”, i-a replicat Ponta.

Ministrul a asigurat că, până vineri, fermierii vor avea banii în cont.

“Până mâine, eu vreau să facem toate plăţile posibile, ca să aibă fermierii până vineri banii în cont”, a spus Constantin.

“Suntem într-un stadiu destul de avansat, dintr-un total de 620 milioane de euro, astăzi de dimineaţă, am făcut plăţi de 510. În continuare tragem tare ca, până la sfârşitul lunii, să terminăm”, a precizat directorul general al APIA.

comments

comments




Leave a Reply

avatar