full screen background image

Bani pentru agricultura ecologică

Iacob Caciur     Până pe 7 noiembrie, pot fi depuse cererile pentru acordarea ajutorului compensatoriu destinat exploataţiilor vegetale înregistrate în sistemul de agricultură ecologică. Beneficiarii schemei de sprijin sunt întreprinderile care deţin exploataţii înregistrate în sistemul de  agricultură ecologică şi se află sub contract cu un organism de inspecţie şi certificarea acreditat pe teritoriul Uniunii Europene şi aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, face cunoscut Iacob Caciur, director executiv al Agenţiei de Plăţi şi Intervenţii în Agricultură Suceava.

Acces la acest ajutor pot avea producătorii agricoli persoane fizice, persoanele fizice autorizate, persoanele juridice, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale.

Toţi cei menţionaţi trebuie să fi depus cereri în anul 2013, pentru exploataţiile cuprinse între 0,30  de hectare şi 5 hectare, respectiv, între 5,1 hectare şi  20 de hectare. În vederea obţinerii ajutorului de minimis, beneficiarii vor merge cu dosarele la Centrul Judeţean al APIA din municipiul Suceava, acestea trebuind să cuprindă copii după actul de identitate, certificatul de înregistrare, documentele care fac dovada folosinţei terenului, fişele de înregistrare în agricultura ecologică, cât şi după contractul încheiat cu organismul de inspecţie şi certificare.

Totodată documentaţia va include certificatul de producător  emis potrivit prevederilor Hotărâri de Guvern nr. 661/2001.

Cuantumul sprijinului financiar reprezentând ajutorul de minimis este de 1.180 de lei pentru o exploataţie cuprinsă între 0,30 de hectare şi 5 hectare, respectiv de 845 de lei, în cazul unei exploataţii cu dimensiuni variind de la 5,1 hectare la 20 de hectare.

Ajutoarele se plătesc începând cu data de 2 decembrie 2014, sumele încasate ca urmare a unor date sau situaţii nereale, atestate sau înscrise de către beneficiari în documente, fiind considerate necuvenite şi recuperându-se ulterior de la cei cu pricina.

comments

comments




Leave a Reply

avatar