full screen background image

Ţigări de contrabandă în valoare de aproape 50.000 de lei, confiscate de poliţiştii din Vama

tigvama2     Agenţii Postului de poliţie Vama au oprit în trafic, joi, la ora 14.45, pe Strada Petru Rareş, din localitate, un autovehicul înmatriculat în Franţa, condus de un tânăr, de 25 de ani, din oraşul Cajvana.

În urma controlului autoturismului, în interior, polițiștii au identificat mai multe pachete de țigări de provenienţă ucraineană.

Întrucât existau suspiciuni cu privire la existenţa unor compartimente ascunse cu ţigări, autoturismul a fost condus la un service auto, unde, în urma unor verificări amănunţite în pardoseală, într-un compartiment special amenajat, au fost descoperite 3.644 de pachete cu ţigarete.

Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 47.500 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării, iar autoturismul a fost indisponibilizat la sediul Poliţiei municipiului Câmpulung Moldovenesc.

În cauză s-a întocmit dosar penal, pentru comiterea infracţiunii de contrabandă.

Tânărul a fost reţinut pentru 24 ore și introdus în arestul I.P.J. Suceava, urmând ca vineri să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc şi instanţei de judecată, cu propunere de arestare preventivă.

comments

comments




Leave a Reply

avatar