full screen background image

Drum distrus la inundaţiile din 2010, recepționat la Iaslovăț

iaslovat 1     Astăzi, la Iaslovăţ, în prezenţa Ministrului Delegat pentru Ape, Păduri şi Piscicultură, Doina Pană, a fost inaugurat drumul comunal 322D, distrus la inundaţiile din 2010.

Primarul comunei, Ion Cotoară, a precizat că banii necesari au venit prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală 2007- 2013.

Valoarea totală a proiectului este de aproape un milion şi jumătate de euro, fonduri nerambursabile.

Reabilitarea drumului a început în 2012, iar lucările, finalizate acum două săptămâni, au fost recepţionate azi, la festivitate participând prefectul, Florin Sinescu, preşedintele Consiliului Judeţean, Cătălin Nechifor, dar și parlamentari suceveni.

Primarul Cotoară i-a cerut ministrului Pană și un ajutor financiar pentru amenajarea și regularizarea pârâului Iaslovăț, care străabate localitatea pe o distanță de 4 km și care a creat mari probleme la inundațiile din 2006 și din 2010.

Pentru a duce la bun sfârșit aceste lucrari, ar fi nevoie de aproape 4 milioane de lei.

comments

comments




Leave a Reply

avatar