full screen background image

Lucrări cu fonduri europene la 10 străzi, podul de peste Suceava şi pasajul CFR Iţcani

pod itcani     Conducerea Primăriei municipiului Suceava a dat startul lucrărilor la proiectul cu finanţare europeană de reabilitare şi modernizare a 10 artere de circulaţie din reşedinţa de judeţ.

Acesta este cel de al doilea ordin de începere a execuţiei, după ce anteriorul, emis în urmă cu o lună, a fost anulat.

Municipalitatea suceveană semnase contractul de execuţie cu Greprocon Iaşi, declarată  câştigătoare a licitaţiei, însă firma contestatoare Victor Construct Botoşani a obţinut decizie favorabilă în instanţă, drept pentru care Primăria Suceava s-a văzut nevoită să rezilieze contractul anterior şi să parafeze unul nou cu societatea constructoare botoşăneană.

Lungu: “Demarează noile lucrări cu fonduri europene la un număr de 10 străzi, implicit la Bulevardul George Enescu, strada Universităţii, podul de peste râul Suceava, în zona Iţcani, pasajul de peste cale aferată, şi dar şi la alte străzi importante. Termenul de finalizarea a proiectului a fost decalat cu 6 luni, respectiv de la 30 iunie 2015 la 31 decembrie 2015. Se va lucra şi în intervalele cu temperaturi scăzute, mai ales la obiectivele nepretenţioase din acest punct de vedere”

Deocamdată nu se impune, însă pe podul de peste râul Suceava se va circula pe câte un sens de mers, aşa cum s-a procedat şi la repararea celui din preajma Bazarului.

Valoarea de licitaţie a lucrărilor cu fonduri europene este de peste 27 milioane de lei (circa 8 milioane de euro), iar prin implementarea proiectului, în capitala de judeţ vor intra în reabilitare 10 artere de circulaţie, cea mai importantă fiind Bulevardul „George Enescu”.

Vor fi finalizate şi modernizările de pe DE 85, în lucru intrând străzile „Traian Vuia”, „Cernăuţi” şi „Grigore Alexandru Ghica”, toate înspre Siret.

Intervenţii se vor desfăşura, de asemenea, pe străzile „Universităţii”, precum şi la două poduri de pe străzile „Cuza Vodă” şi „Plevnei”, din cartierul Burdujeni.

Reparaţii capitale, la părţile de infrastructură şi suprastructură, vor fi făcute la podul rutier de peste râul Suceava şi pasajul CFR, ambele din cartierul Iţcani.

comments

comments




Leave a Reply

avatar