Preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, susţine că “de foarte multe ori” România “încalcă” drepturile maghiarilor de păstrare a identităţii naţionale, spunând că există legi care nu sunt respectate, precum Legea învăţământului sau cea privind folosirea limbii materne în Justiţie.
Aflat la Arad pentru a participa, luni după-amiază, la manifestări comemorative în Parcul Reconcilierii Româno-Ungare, preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a abordat, într-o conferinţă de presă, temele sale din campania electorală pentru Preşedinţia României, spunând, între altele, că prevederi legale privind protejarea minorităţilor naţionale sunt încălcate de statul român
Kelemen Hunor a afirmat că “orice om doreşte să îşi păstreze identitatea naţională”, iar când a fost întrebat dacă România încalcă aceste drepturi ale minorităţii maghiare, a răspuns: “De foarte multe ori încalcă, nu aplică legislaţia. Nu aplică Legea învăţământului, în care scrie cum ar trebui să funcţioneze Universitatea de Medicină şi Farmacie de la Târgu Mureş. Conducerea Universităţii nu respectă legea. Nu sunt aplicate prevederile legislaţiei în ceea ce priveşte folosirea limbii materne în Justiţie. Că tot timpul se găsesc fel de fel de motive: că nu sunt bani de interpreţi, traducători şi aşa mai departe”.
Kelemen Hunor a spus că, în timp ce “Legea învăţământului nu este aplicată în totalitate de către UMF, este aplicată de Universitatea «Babeş-Bolyai» sau la Universitatea de Arte dinTârgu Mureş şi nu s-a întâmplat nimic rău”.
Leave a Reply