full screen background image

2 milioane de euro, pentru extinderea Unităţii de Primire a Urgenţelor

upu     Capacitatea actuală a Unităţii de Primire a Urgenţelor din cadrul Spitalului Judeţean Suceava nu mai este mulţumitoare, a declarat, luni, directorul medical al unităţii medicale, doctorul Tiberius Brădăţan.

Brădăţan: “Dacă în primul an de la deschiderea UPU, la această secţie s-au prezentat 37.000 de pacienţi, în ultimii trei ani a fost o explozie de prezentări, ajungându-se la 80.000 de pacienţi anual, adresabilitatea fiind crescută şi ca urmare a modernizării şi dotării tuturor secţiilor spitalului. De aceea, capacitatea fizică e depăşită, iar intenţia conducerii spitalului este de a creşte standardele de calitate a actului medical.”

Directorul medical al spitaluşui sucevean a prezentat şi un plan prin care UPU va fi extins, de la o suprafaţă de 890 de metri pătraţi, în prezent, la 1.900 de metri pătraţi.

Şeful Consilului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a precizat că extinderea este estimată la două milioane de euro, iar finanţarea va fi asigurată de la bugetul CJ Suceava, al CL Suceava şi, probabil, şi de la bugetul de stat.

Nechifor: “Continuăm modernizările, pentru ca Spitalul Judeţean de Urgenţă să devenă un spital regional puternic, De asemena, a fost semnat un parteneriat cu Academia de Ştiinţe Medicale, în vederea dotării spitalului cu un angiograf, printr-un proiect cu finanţare europeană. Acest parteneriat a fost posibil şi ca urmare a rezultatelor Centrului de cardiologie intervenţională de pe lângă spitalul sucevean, care a avut performanţe şi a reuşit salvarea a numeroase vieţi.”

comments

comments




Leave a Reply

avatar